Pisica lui Schrodinger
(sau despre cum o pisică poate fi și vie și moartă în același timp)
Experimentul propriu-zis constă în punerea unei pisici într-un spațiu închis ( o vom denumi simplu, cutie), alături de praf de pușcă (sau gaz otrăvitor) instabil care are o șansă de 50% să explodeze. Practic, până să ne uităm în cutie, nu știm dacă pisica este vie sau nu, iar când ne uităm constatăm că este ori vie, ori moartă. După repetarea îndelungată a experimentului constatăm că în 50% din cazuri pisica este vie și în cealaltă jumătate este moartă. Din punct de vedere cuantic, pisica ( atunci când cutia este închisă) este într-o superpoziție cuantică, adică este în același timp și vie și moartă. Faptul că noi ne uităm înăuntru forțează decizia naturii, prin urmare, faptul că noi ne uităm omoară pisica.
Din perspectiva pisicii e simplu, realitatea ei este legată de ceea ce se întâmplă cu praful de pușcă, dacă explodează sau nu. Așadar, există doar două posibilități și prin faptul că observăm pisica alegem involuntar și definitiv o decizie.
Einstein a fost implicat în experimentul cercetătorului. Einstein scrie despre Schrodinger:
„Ești singurul fizician contemporan, în afara lui Laue, care observă că nu putem face supoziții asupra realității — dacă suntem corecți. Cei mai mulți dintre ei pur și simplu nu văd ce joc riscant joacă cu realitatea — realitatea este ceva independent de ceea ce se stabilește experimental. Interpretarea lor este, oricum, înlăturată cel mai elegant de sistemul tău cu atomul radioactiv + amplificator + încărcătura de praf de pușcă + pisica într-o cutie, în care funcția undă a sistemului conține atât pisica vie cât și împrăștiată în bucățele. Nimeni nu se îndoiește cu adevărat că prezența sau absența pisicii este ceva independent de actul observării.”
„Ești singurul fizician contemporan, în afara lui Laue, care observă că nu putem face supoziții asupra realității — dacă suntem corecți. Cei mai mulți dintre ei pur și simplu nu văd ce joc riscant joacă cu realitatea — realitatea este ceva independent de ceea ce se stabilește experimental. Interpretarea lor este, oricum, înlăturată cel mai elegant de sistemul tău cu atomul radioactiv + amplificator + încărcătura de praf de pușcă + pisica într-o cutie, în care funcția undă a sistemului conține atât pisica vie cât și împrăștiată în bucățele. Nimeni nu se îndoiește cu adevărat că prezența sau absența pisicii este ceva independent de actul observării.”
Experimentul pune de fapt mai multe probleme. Una dintre ele este: Când încetează un sistem cuantic să existe ca mai multe stări concomitente și devine una dintre ele? Niciun observator nu poate să existe ca mai multe stări, pe când pisicile, în acest caz, pot exista. Deci, existența lor într-o singură stare necesită un observator?
În interpretarea multiple-lumi a lui Everett, care nu definește observarea ca pe un proces special, atât pisica vie, cât și cea moartă continuă să existe, dar ele sunt separate una de alta. Cu alte cuvinte, când cutia este deschisă, acea parte a Universului conținând observatorul și pisica este ruptă în două Universuri, unul conținând un observator privind cutia în care se află o pisică moartă, altul conținând un observator care privește o cutie în care se află o pisică vie.
Când un observator deschide cutia, se creează o legătură cu pisica, astfel încât ambele stări ale observatorului corespunzătoare situației în care pisica e vie sau respectiv moartă sunt create și nici una dintre stări nu poate interacționa cu cealaltă. Același mecanism al separării cuantice este de asemenea important pentru interpretarea în termenii așa numitelor istorii Consistente. Doar "pisica-vie" sau "pisica-moartă" pot fi o parte a istoriei consistente în această interpretare.
Ce vrea de fapt să evidenţieze experimentul lui Schrodinger, aparent unul banal şi nespectaculos, este faptul că, deşi există o limită între lumea accesibilă simţurilor noastre şi cea cuantică, această limită nu e nicidecum clară. Nimeni nu are nici cea mai vagă idee unde se situează acea limită, sau de ce efectele cuantice dispar când se trece peste ea, dinspre lumea particulelor elementare către cea macroscopică (lumea accesibilă nouă şi înţeleasă de oameni pe baza fizicii clasice).
În concluzie, observatorul este observat la rândul său de o forță superioară când verifică starea pisicii?
Note: wikipedia.org
scientia.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu