Întrebarea zilei: Ce este Radiația Hawking?

Radiația Hawking, denumită după marele fizician și cosmologist, Stephen Hawking, este un tip de radiație electromagnetică eliberată de găurile negre din cauza efectelor cuantice ale împrejurimii evenimentului.

Stephen Hawking a adus un argument teoretic al acestui fapt în anul 1974, uneori după fizicianul Jacob Bekenstein, care a prezis că găurile negre au o temperatură și entropie finită, diferită de zero.

Conform teoriei cuantice, vidul nu este o incintă în care nu se află materie, ci conține perechi de particule și antiparticule care apar din senin și apoi dispar. Când acest lucru se întâmplă la marginea unei găuri negre, una din particule poate să cadă în interiorul acesteia, lăsând-o pe cealaltă liberă, acest flux de particule care au ieșit se numește Radiația Hawking.

Când particulele scapă, gaura neagră îți pierde puțin din energie, și în același timp și din masă (E = mc²).
În timp, găurile negre devin din ce în ce mai mici, până la dispariție, iar dispariția lor echivalează cu energia a un milion de bombe nucleare, nelăsând ceva în urmă. Pentru condițiile experimentale, acest efect este prea mic pentru a fi observabil. În 2010, s-a creat un laborator în care oamenii de știință susțineau că a fost demonstrată Radiația Hawking, dar confirmarea acestuia rămâne un dubiu. Unii oameni de știință au prezis că Radiația Hawking poate fi studiată prin analogie folosind găuri negre sonice, în care perturbările sonore sunt asemănătoare comportamentului luminii într-o gaură neagră, iar curgerea unui fluid aproape perfect este analog cu gravitația.

http://shortsup.ro/stephen-hawkings-big-ideas-made-simple/

Întrebarea zilei: Ce este GRAVITAȚIA?

O definiție simplă este aceea care spune că Gravitația este forța cu care corpurile sunt atrase de Pământ. La o scară mai largă, este una dintre cele patru interacțiuni fundamentale cunoscute, alături de cea electromagnetică, cea nucleară tare și cea nucleară slabă. Ea depinde de masa corpurilor și de distanța dintre ele, lucru care a fost demonstrat de Newton prin Legea atracției universale:

 
în care:

• K este constanta atracției universale (constanta gravitațională) 

K= 6,67 * 10^-11 (N*m^2)/Kg^2

• M1, M2= masele celor două corpuri
• r = distanța dintre cele două corpuri

Așadar, Legea atracției universale ne demonstrează că, oricât de departe am fi de cineva, tot suntem atrași de o forță gravitațională. Mai mult, Soarele la rândul său, ca toate planetele și toate corpurile din Univers sunt atrase de noi.

Forța gravitațională se transmite prin câmpuri gravitaționale la distanță. Câmpul gravitațional este un câmp vectorial, care descrie forța gravitațională care acționează asupra unui obiect în orice punct dat din spațiu, pe unitatea de masă. În SI, intensitatea câmpului gravitațional se măsoară în N/Kg. Accelerația gravitațională este egală cu intensitatea câmpului gravitațional.

Isaac Newton a descoperit gravitația când avea 23 de ani, ca răspuns la întrebarea: De ce se învârte Pământul în jurul Soarelui și mai ales, de ce nu se ciocnesc? Marii oameni de știință ai vremii, printre care și Robert Hooke au încercat să îi ofere acestui fenomen un nume și o formulă de calcul. Cât iei încercau să găsească o rezolvare, Newton descoperise deja Gravitația și Legea atracției universale de cinci ani. A adunat toate calculele făcute în volumul Philosophiae Naturalis Principia Mathematica. A introdus în această carte și Legile lui Kepler, adică legile mișcărilor planetare.

Îi datorăm Gravitației, dar și lui Isaac Newton, faptul că Pământul nu intră în conflict cu celelalte Planete, mareele, faptul că suntem cu picioarele pe sol, dar mai ales formarea Universului.

https://www.youtube.com/watch?v=p_o4aY7xkXg

https://www.youtube.com/watch?v=6-6Ih2NVh1Q