Întrebarea zilei: Ce este un pulsar?
Pulsarul este o stea foarte mică (cu o rază de 10-15 km), dar foarte densă, ce emite energie sub forma unui flux de particule electromagnetice concentrat la polii magnetici ai stelei. Ținând cont că axa magnetică a stelei nu coincide cu axa sa de rotație, radiația, privită dintr-un punct din spațiu, este văzută așa cum ar fi observată lumina unui far. Pulsarul poate fi detectat (cu ajutorul unui radiotelescop) doar când fluxul e îndreptat spre Pământ.
Primul pulsar a fost observat la 28 noiembrie 1967, de către Jocelyn Bell Burnell și Antony Hewish. Ei au observat impulsuri separate de 1.33 secunde, care proveneau de la aceeași locație de pe cer. Când au fost realizate observații cu un alt telescop și s-a confirmat emisia, au fost eliminate orice fel de suspiciuni ce spuneau ca ar fi vorba de efecte instrumentale. În acel moment, Burnell notează "nu am crezut cu adevarat că am surprins semnale de la o altă civilizație, dar, evident, ideea a trecut prin mințile noastre și nici nu am avut nicio dovadă că aceasta ar fi fost o emisie radio în întregime naturală."Chiar și așa, ei au poreclit semnalul LGM-1 "omulețul verde".
Descoperirea pulsarilor a permis astronomilor să studieze un obiect ce nu a mai fost observat înainte, steaua neutron. Acest tip de obiect este singurul loc în care comportamentul materiei la densitatea aproximativă pe care o are și în nucleu se poate observa (deși nu în mod direct).
O stea neutron este un obiect cu o masă extrem de mare dar cu dimensiuni atât de mici are o densitate de-a dreptul enormă: de aproximativ de 400 de trilioane de ori mai mare decât densitatea apei. Această densitate este apropiată de cea din interiorul nucleului atomilor, în condițiile în care stelele neutronice sunt incomparabil mai mari decât atomii.
Forța gravitațională a unei astfel de stele este suficient de mare pentru a genera reacții la nivel atomic, unde electronii se combină cu protonii pentru a forma neutroni. De aici vine și numele acestei categorii de obiecte, stele neutronice, deși nu sunt alcătuite doar din neutroni și nu mai au mai nimic în comun cu stelele obișnuite (obiecte care strălucesc din cauza reacțiilor de fuziune nucleară ce au loc în nucleul lor, pe când stele neutronice nu emit lumină).
Această îmbinare a unor elemente precum un câmp gravitațional foarte puternic, o uriașă densitate, o compoziție chimică stranie, câmpuri magnetice foarte puternice și temperaturi înalte fac din stelele neutronice unele dintre cele mai ciudate obiecte din Univers. Momentan știința nu dispune de un model fizic complet al interiorului unei stele neutronice, ci doar de aproximări enunțate cu instrumentele din prezent ale fizicii cuantice
Ca aplicabilitate a acestor stele neutronice, hărțile cu pulsari au fost incluse în proiectul de pe nava Voyager. Acestea arată poziția Soarelui în relație cu 14 pulsari, care sunt identificați în funcție de perioada unică de timp a pulsului electromagnetic, astfel încât poziția noastră în spațiu să poată fi calculată și de presupune ființe extraterestre.
Primul pulsar a fost observat la 28 noiembrie 1967, de către Jocelyn Bell Burnell și Antony Hewish. Ei au observat impulsuri separate de 1.33 secunde, care proveneau de la aceeași locație de pe cer. Când au fost realizate observații cu un alt telescop și s-a confirmat emisia, au fost eliminate orice fel de suspiciuni ce spuneau ca ar fi vorba de efecte instrumentale. În acel moment, Burnell notează "nu am crezut cu adevarat că am surprins semnale de la o altă civilizație, dar, evident, ideea a trecut prin mințile noastre și nici nu am avut nicio dovadă că aceasta ar fi fost o emisie radio în întregime naturală."Chiar și așa, ei au poreclit semnalul LGM-1 "omulețul verde".
Descoperirea pulsarilor a permis astronomilor să studieze un obiect ce nu a mai fost observat înainte, steaua neutron. Acest tip de obiect este singurul loc în care comportamentul materiei la densitatea aproximativă pe care o are și în nucleu se poate observa (deși nu în mod direct).
O stea neutron este un obiect cu o masă extrem de mare dar cu dimensiuni atât de mici are o densitate de-a dreptul enormă: de aproximativ de 400 de trilioane de ori mai mare decât densitatea apei. Această densitate este apropiată de cea din interiorul nucleului atomilor, în condițiile în care stelele neutronice sunt incomparabil mai mari decât atomii.
Forța gravitațională a unei astfel de stele este suficient de mare pentru a genera reacții la nivel atomic, unde electronii se combină cu protonii pentru a forma neutroni. De aici vine și numele acestei categorii de obiecte, stele neutronice, deși nu sunt alcătuite doar din neutroni și nu mai au mai nimic în comun cu stelele obișnuite (obiecte care strălucesc din cauza reacțiilor de fuziune nucleară ce au loc în nucleul lor, pe când stele neutronice nu emit lumină).
Această îmbinare a unor elemente precum un câmp gravitațional foarte puternic, o uriașă densitate, o compoziție chimică stranie, câmpuri magnetice foarte puternice și temperaturi înalte fac din stelele neutronice unele dintre cele mai ciudate obiecte din Univers. Momentan știința nu dispune de un model fizic complet al interiorului unei stele neutronice, ci doar de aproximări enunțate cu instrumentele din prezent ale fizicii cuantice
Din 1967 și până în prezent astronomii au identificat numeroși pulsari. Unii dintre aceștia sunt niște adevărate ceasuri de mare precizie ale Universului, rotindu-se și emițând pulsații de energie în mod regulat. Cei mai rapizi pulsari se pot roti de sute sau chiar de mii de ori pe secundă.
Și, chiar dacă toate stelele neutronice au un câmp magnetic extrem de intens, cele cunoscute drept "magnetari" depășesc chiar orice imaginație. Magnetarii sunt o categorie de stele neutronice relativ rare. Deocamdată astronomii au descoperit doar 21 de astfel de stele. Aceste stele au câmpuri magnetice mai mari decât orice obiect cunoscut — de peste 100 de trilioane de ori mai puternice decât câmpul magnetic al Pământului.
Un astfel de magnetar se află la aproximativ 1 an lumină de gaura neagră supergigantică aflată în centrul galaxiei noastre, Calea Lactee. Lumina și radiațiile emise din discul fierbinte din jurul acestei găuri negre, trece pe lângă acest magnetar înainte de a ajunge la noi. Cu această ocazie, câmpul magnetic extrem de intens al magnetarului deviază traiectoria luminii. Prin măsurarea acestei deviații, astronomii au reușit să cartografieze caracteristicile mediului magnetic din apropierea centrului galactic — acțiune care ar fi fost imposibilă dacă acest magnetar nu s-ar afla acolo unde se află.
Ca aplicabilitate a acestor stele neutronice, hărțile cu pulsari au fost incluse în proiectul de pe nava Voyager. Acestea arată poziția Soarelui în relație cu 14 pulsari, care sunt identificați în funcție de perioada unică de timp a pulsului electromagnetic, astfel încât poziția noastră în spațiu să poată fi calculată și de presupune ființe extraterestre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu